Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs în seara zilei de 1 iunie, pe raza localității Bădeuți.
La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Rădăuți, cu o autospecială de stingere dotată cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, sprijiniți de două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
Echipajele de intervenție au identificat trei victime, toate conștiente și cooperante. Este vorba despre doi bărbați, în vârstă de 77 și 39 de ani, care au suferit traumatisme cranio cerebrale, și o femeie de aproximativ 72 de ani, diagnosticată cu traumatism cranio cerebral și contuzie toraco abdominală.
Potrivit salvatorilor, toate cele trei persoane erau stabile din punct de vedere hemodinamic și respirator. Victimele au primit îngrijiri medicale la locul accidentului, după care au fost transportate la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Rădăuți pentru investigații și tratament de specialitate.