PREȘEDINTELE NICUȘOR DAN A AJUNS ÎN LOCALITATEA BĂCEL DIN JUDEȚUL COVASNA

PREȘEDINTELE NICUȘOR DAN A AJUNS ÎN LOCALITATEA BĂCEL DIN JUDEȚUL COVASNA
Anterior, șeful statului s-a deplasat la Praid din județul Harghita
Președintele Nicușor Dan a ajuns sâmbătă în localitatea Băcel din județul Covasna, grav afectată de inundațiile din ultimele zile.
Anterior, șeful statului s-a deplasat la Praid din județul Harghita, unde a vizitat zona și a participat la o ședință de lucru a tuturor instituțiilor implicate în intervenția imediată.
Președintele Nicușor Dan a ajuns sâmbătă la Praid și s-a deplasat la sediul salinei, unde se desfășoară o ședință de lucru la care participă toate instituțiile implicate în intervenția imediată, după situația de criză provocată în urma inundării de către apele pârâului Corund, al cărui debit a crescut din cauza ploilor abundente.
Autoritățile locale și județene au solicitat intervenția urgentă a Guvernului pentru sprijinirea persoanelor afectate de situația de criză de la Salina Praid.
La Praid este așteptat, în următoarele zile, și președintele Ungariei, Tamas Sulyok, care a anunțat că va veni pentru a inspecta situația și a livra ajutor prin intermediul Organizației de ajutor ecumenic din țara sa.
Salina Praid a fost inundată complet în urma ploilor abundente care au dus la creșterea debitului pârâului Corund și la compromiterea lucrărilor de protecție împotriva infiltrațiilor realizate în ultimele săptămâni.
Președintele a anunțat că va solicita premierului interimar Cătălin Predoiu să trimită Corpul de control la Salina Praid pentru a stabili vinovații pentru situația creată în urma inundațiilor.
AGERPRES
Citește și:
- 18:30 - Donald Trump anunță o coaliție militară internațională împotriva cartelurilor. 17 state s-au alăturat inițiativei
- 17:35 - Ministerul Afacerilor Externe: 14.000 de români se află în zona de conflict din Orientul Mijlociu. Zbor pregătit pentru cei blocați în Qatar
- 16:31 - Papa Leon al XIV-lea numește un nou ambasador la Statele Unite ale Americii, pe fondul tensiunilor cu administrația Donald Trump
- 16:14 - Actor reținut după ce ar fi amenințat cu moartea o doctoriță de la Institutul Marius Nasta
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











