Actualitate· 2 min citire

Incendiu în pădurea Marginea: peste 100 de oameni luptă cu flăcările din 9 octombrie

Incendiu în pădurea Marginea

Incendiu în pădurea Marginea

Scris de Andreea Damian Publicat: 11 oct. 2026, 07:34

Peste 100 de pompieri militari, lucrători silvici și voluntari intervin din 9 octombrie pentru stingerea unui incendiu izbucnit în fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea. Focul a afectat aproximativ 15 hectare.

Alarma a fost dată sâmbătă, 9 octombrie, în jurul orei 8:45. Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava au ajuns în zonă cu autospeciale cu apă, autocamioane, autoșenilate și motopompe, echipate cu rucsacuri de stingere, sape, lopeți și bătătoare.

La sosirea salvatorilor, incendiul se manifesta atât la nivelul litierei și în subteran, cât și în coronamentul unor arbori. Condițiile din teren au impus menținerea unei intervenții de amploare și după lăsarea întunericului.

Pentru a aduce apa în zonele greu accesibile, pompierii au organizat alimentări prin releu de motopompe și bazine pe distanțe de peste 500 de metri. Tractoare articulate forestiere au transportat bazine de 1.000 de litri și recipiente necesare alimentării echipamentelor.

Necesarul de apă a fost completat prin realimentări de la distanță din surse aflate pe raza comunei Marginea și prin captarea apei din albia unui pârâu din fondul forestier, operațiune realizată cu ajutorul unui buldoexcavator.

Relieful montan abrupt, accesul dificil al tehnicii și vântul puternic au îngreunat misiunea. În prima zi, echipele au acționat pentru localizarea focarelor și limitarea extinderii incendiului către alte porțiuni împădurite, iar peste noapte pompierii și lucrătorii silvici au rămas în teren.

Duminică dimineață, forțele de intervenție au fost schimbate prin rotație. În misiune sunt implicați angajați ai Direcției Silvice Suceava și membri ai serviciilor voluntare pentru situații de urgență din Marginea, Sucevița și Horodnic de Sus.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate