La 17.11.2020, ora 02.50, în timp ce conducea autotrenul pe DN 17 în localitatea Poiana Stampei, după o curbă ușoară la stânga, un bărbat de 43 de ani din județul Arad a ieșit în afara părții carosabile, capul tractor intrând în curtea unui imobil, iar semiremorca a rămas pe partea carosabilă, oblic, ocupând și parte din banda de pe celălalt sens de circulație.

La scurt timp, autoturismul condus în aceeași direcție de mers de un bărbat de 26 de ani din municipiul Vatra Dornei a intrat în coliziune cu semiremorca.

Din accident a rezultat rănirea conducătorului auto de 26 de ani și a unui pasager, care au fost transportați cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, precum și decesul altui pasager din același autoturism.

Conducătorii auto au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

 În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Sursa: Realitatea de Suceava

Articolul precedentBenone Sinulescu a murit! Artistul avea 84 de ani! Decesul ar fi survenit din cauza unei pneumonii
Articolul următorKelemen Hunor, optimist: „Noul guvern ar putea fi votat săptămâna viitoare de către Parlament”