Ieri, în timp ce conducea autoturismul pe D.N.17, în afara localității Gura Humorului, un bărbat de 43 de ani din comuna Frumosu a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 28 de ani din orașul Frasin.

Din accident a rezultat rănirea celor doi conducători auto, care au fost transportați cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto de 28 de ani a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Din cauza stării de sănătate, conducătorul auto de 43 de ani nu a putut fi testat de polițiști cu aparatul etilotest, dar la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Sursa: Realitatea de Suceava

Articolul precedentAdolescent accidentat după ce a trecut strada prin loc nepermis
Articolul următorȘase copii și doi adulți, implicați într-un accident rutier