Sâmbătă, lucrători din cadrul Poliției orașului Gura Humorului au efectuat o percheziţie la domiciliul unei localnice de 53 ani, ocazie cu care s-a constatat faptul că, aceasta deţinea ilegal cantitatea de 5.428 pachete de ţigarete de provenienţă extracomunitară şi DUTY FREE, introduse ilegal pe teritoriul vamal al Uniunii Europene.
În urma probatoriului administrat a fost dispusă reţinerea pentru 24 de ore a femeii de 53 de ani, care a fost încarcerată în arestul I.P.J. Suceava.
Ţigările în valoare de 73.278 lei au fost confiscate de poliţişti, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „contrabandă”.