La data de 23.10.2020, ora 19.53, polițiștii Secției 14 Poliție Rurală Vama au fost sesizați prin SNUAU 112 de către o femeie din comuna Frumosu cu privire la faptul că a fost adresată fizic de către soțul ei.

În jurul orei 19.30, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, bărbatul a lovit-o pe soția sa cu palmele la nivelul feței, persoana vătămată suferind leziuni.

În urma completării formularului de risc și a declarației date de către persoana vătămată, a rezultat că se impune emiterea ordinului de protecție provizoriu. Astfel la ora 22.00 a fost emis ordinul de protecție provizoriu, valabil până la data de 27.10.2020 ora 22.00.

            Bărbatul, aflat în stare avansată de ebrietate, a refuzat să colaboreze cu lucrătorii de poliție ori să se supună măsurilor dispuse, devenind agresiv fapt pentru care a fost imobilizat și condus la sediul Postului de Poliție Frumosu, loc unde i s-a adus la cunoștință conținutul ordinului de protecție provizoriu, dar și drepturile și obligațiile pe care le are.

            S-a întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de violență în familie.

Sursa: Realitatea de Suceava

Articolul precedentȘofer imobilizat de polițiști! Va rămâne pieton 390 de zile și va plăti o amendă în valoare de 10.715 lei
Articolul următorCopil de 10 ani pe bicicletă, acoșat de o mașină