O femeie din Suceava a fost transferată de la Spitalul Municipal Fălticeni la Spitalul Județean de Urgență Sf. Ioan cel Nou Suceava, cu suspiciune de botulism. Aceasta s-a prezentat la Compartimentul de Primiri Urgențe de la Fălticeni având tulburări de deglutiție (înghițire), disfonie (modificarea tonului și intensității vocii) și ptoză palpebrală (căderea pleoapelor). Ea le-a spus medicilor că problemele au apărut după ce, vineri, a mâncat tocană de legume, scrie Monitorul de Suceava.

Purtătorul de cuvânt al spitalului din Suceava, dr. Dan Teodorovici, a precizat că pacienta a fost transferată în secția ATI, după ce a început să manifeste și tulburări respiratorii (dispnee). „E stabilă, dar este mai bine să fie supravegheată la ATI”, a afirmat purtătorul de cuvânt al spitalului.

Serul antibotulinic va fi administrat pacientei pe baza „suspiciunii înalte de boală”, dată de simptomele caracteristice, confirmarea de la laborator a diagnosticului urmând să vină de la Institutul Cantacuzino din București în câteva zile de la trimiterea probelelor.

Este al doilea caz de botulism din acest an, primul fiind înregistrat în luna martie, la un pacient în vârstă de 60 de ani, care s-a îmbolnăvit după ce a mâncat zacuscă pregătită acasă. A fost salvat de serul antibotulinic.

Sursa: Realitatea de Suceava

Articolul precedentROCK THE CITY 2022 – reguli de acces festival. Kiss, Whitesnake, Powerwolf
Articolul următorTurcia este de acord să sprijine candidatura Finlandei și Suediei la NATO