Ieri seară, în timp ce conducea autoturismul pe D.J. 208, în comuna Preutești, un bărbat de 29 de ani din orașul Dolhasca a surprins și accidentat o localnică de 48 de ani, care se deplasa în calitate de pieton pe partea carosabilă.

Din accident a rezultat rănirea pietonului, care a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Din cauza stării de sănătate pietonul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, dar la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Ulterior, în jurul orelor 01.44,  femeia de 48 de ani a decedat.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Sursa: Realitatea de Suceava

Articolul precedentDoi hoți mai puțini pe străzile din Suceava
Articolul următorJoe Biden: Amenințările nucleare ale Moscovei arată un sentiment de disperare și sunt iresponsabile