Locatarii blocului nr.1 de pe strada Libertății, din municipiul Suceava, informează, printr-un comunicat, că se opun proiectului de hotărâre privind schimbarea de destinație acestei străzi în parcare.
Aceștia susțin că nu au fost consultați înainte de inițierea proiectului de hotărâre.
În ședința de joi, 24 octombrie, consilierii locali suceveni vor supune aprobării schimbarea destinației străzii Libertății, din stradă în parcare auto.
„Accesul pe strada Libertății a fost restricționat exclusiv pentru autoturismele Instituției Prefectului, prin montarea ilegală de indicatoare rutiere, fapt care a fost deja amendat în multiple rânduri de Serviciul Poliției Rutiere. Mai mult, Primăria intenționează să monteze abuziv o barieră auto, conform Certificatului de Urbanism nr. 1429 din 09.10.2019, pentru a interzice accesul pe strada Libertății atât riveranilor, cât și restului cetățenilor din municipiul Suceava. Se încearcă astfel privatizarea domeniului public al Municipiului, contrar interesului cetățenilor și în beneficiul exclusiv al Instituției Prefectului Jud. Suceava.
De asemenea, legea este încălcată cu bună știință, deoarece gararea și parcarea autovehiculelor la mai puțin de 5 m de ferestrele camerelor de locuit este interzisă de „Normele de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației”, aprobate prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. 119/2014”, au transmis locatarii blocului nr.1 de pe strada Libertății.
Citește și: