Ieri, în jurul orei 00:15, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17, în comuna Vama, un localnic de 21 de ani a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu autovehiculul condus regulamentar din sens opus de un bărbat din județul Ilfov.

Din accident  a rezultat decesul conducătorului auto de 21 de ani și rănirea unui pasager din autoturismul condus de bărbatul din județul Ilfov, care a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

            Conducătorul auto din județul Ilfov a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Sursa: Realitatea de Suceava

Articolul precedentPeste 1 an de închisoare pentru un bărbat care a încălcat un ordin de protecție
Articolul următorKlaus Iohannis a discutat cu Joe Biden CRIZA de la graniță: Cum se pregătește România