Un bărbat de 48 de ani din comuna Todirești a fost reținut pentru 24 de ore după ce a furat o mașină și a condus-o beat și fără permis.

Marți, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Poliției municipiului Suceava a identificat pe strada Calea Unirii, la intersecția cu strada Mircea Damaschin din cartierul Burdujeni, autoturismul condus bărbatul de 48 de ani. Autoturismul respectiv nu avea montate plăcuțele cu numărul de înmatriculare și prezenta avarii la partea frontală.

Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, interogând bazele de date, oamenii legii au constatat faptul că, bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto, iar autoturismul nu este înmatriculat în România.

În urma investigațiilor, polițiștii au stabilit faptul că, autoturismul a fost sustras în cursul zilei, în jurul orei 18.05 din parcarea amenajată în proximitatea unei benzinării situată pe Calea Unirii în municipiul Suceava, unde a fost lăsat cu cheile în interior, în vederea vânzării, de către persoana vătămată, un localnic de 41 de ani.

Oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat” și „furt în scop de folosință”, suspectul de 48 de ani fiind reținut de polițiști pentru 24 de ore și încarcerat în arestul I.P.J. Suceava.

Articolul precedentPremiera spectacolului H.A.H. – Hidden Abuse Holdings are loc vineri, la Teatrul „Matei Vișniec” Suceava
Articolul următorVIDEO Momentul în care doi frați au fost amenințați cu pistolul într-un cazinou din Rădăuți