La 13.07.2020, în jurul orei 18,50, în timp ce un localnic de 43 de ani conducea tractorul pe un teren agricol  înclinat din localitatea Drăgoieşti, roata din partea stângă a utilajului agricol a derapat, moment în care acesta s-a răsturnat, iar o localnică de 50 de ani, care se afla pe scara tractorului a căzut.

            Din evenimentul rutier a rezultat rănirea uşoară a femeii de 50 de ani, care a fost transportată cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

            Din verificările efectuate, poliţiştii au constatat faptul că, tractorul nu era înmatriculat sau înregistrat. 

            În cauză s-a  întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat” și „vătămarea corporală din culpă”, ce va fi soluţionat procedural

Articolul precedentUn adolescent s-a ales cu răni ușoare după ce a intrat cu mopedul într-o autoutilitară
Articolul următorBilanț COVID-19: 637 de persoane depistate pozitiv, 30 de decese