Un bărbat a fost grav rănit într-un accident rutier produs marţi, pe DN 17, în urma coliziunii între un autocamion şi un autoturism, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava.
Potrivit ISU, accidentul s-a produs în cursul nopţii de luni spre marţi, între localităţile Gura Humorului şi Păltinoasa, iar victima este şoferul autoturismului, în vârstă de 35 de ani. La sosirea echipajelor de salvare, acesta se afla în stare de inconştienţă, încarcerat în autovehicul.
Victima a fost transportată la spital, după extragerea dintre fiarele contorsionate ale autoturismului.
La faţa locului au intervenit pompierii militari de la Garda de Intervenţie din oraşul Gura Humorului cu o autospecială de stingere dotată cu echipament pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD B2, iar în sprijinul acestora a ajuns şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava.
Sursa: Realitatea de Suceava