Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Biroul de Combatere a Fraudelor Vamale, au acţionat în perioada 04-13.11.2020, în județul Suceava pe linia prevenirii şi combaterii activităţilor ilicite din sfera traficului cu produse accizabile.
Activitatea menţionată s-a desfăşurat pe raza jud. Suceava, fiind verificate 23 de unități economice.
Au fost constatate 7 infracțiuni (contrabandă prev. de art.270, alin. 3 din Lg 86/2006 R) și au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale din care 4 la O.U.G. 28/1999 republicată, în valoare de 6.000 lei și 2 la Legea 55/2020.
De asemenea, au fost ridicate cca. 6000 bucăți țigarete în valoare de 4.200 lei.
Sursa: Realitatea de Suceava