Un polițist în vârstă de 32 de ani din municipiul Suceava a fost găsit împușcat în cap. Acesta a anunțat pe o rețea de socializare că se sinucide, din cauza unei decepții în dragoste.

Incidentul șocant a avut loc luni după-amiază. Agentul a fost găsit de către colegii săi la periferia municipiului Suceava, prezentând o plagă împușcată la nivelul capului.

„In jurul orei 17.00, agentul principal de poliție Aursulesei Ionuț din cadrul Secției de Poliție Dărmănești a postat pe o rețea de socializare un mesaj din care rezulta faptul că e posibil să comită un act suicidal. Imediat colegii din cadrul Secției și Poliției Municipiului Suceava au demarat căutări pe raza de competență, agentul fiind identificat la periferia municipiului Suceava, în autoturismul personal prezentând o plagă prin împușcare în zona capului. La sosirea ambulanței acesta prezenta semne vitale fiind transportat la spital”, a precizat Ionuț Epureanu, purtător de cuvânt IPJ Suceava.

Bărbatul se află în stare gravă la Spitalul Județean Suceava, iar cadrele medicale au solicitat un elicopter pentru transferul acestuia la o clinică universitară.

Agentul s-a împușcat în cap cu pistolul din dotare. Acesta nu se afla în timpul serviciului.

La acesta ora echipa operativă sub coordonarea adjunctului șefului inspectoratului este la fața locului pentru cercetarea criminalistică și stabilirea tuturor circumstanțelor producerii evenimentului.

Articolul precedentAdrian Radu Rey a fost ales președinte al filialei PLUS Suceava
Articolul următorAccident rutier cu o victimă după ce un șofer nu a acordat prioritate de trecere