CSU Suceava va disputa o partidă amicală, sâmbătă, cu CSM Focșani

csu-suceava-csm-bucuresti-7septembrie2018
CSU Suceava va disputa o nouă partidă de pregătire cu CSM Focșani, sâmbătă, 19 ianuarie, în sala polivalentă de la Bacău.
Aflată în perioada de pregătire de iarnă, echipa de handbal a Universităţii Suceava şi-a programat sâmbătă al doilea meci test în compania unei colege de Liga Naţională, CSM Focşani.Cele două formaţii se vor întâlni la jumătatea drumului şi vor juca în sala de la Bacău. Prima partidă a fost echilibrată, cu destule faze purtate în viteză, dar şi cu multe ratări şi parade ale portarilor. La finalul timpului regulamentar scorul a fost egal, iar CSM Focșani s-a impus la loviturile de departajare de la șapte metri.Universitatea Suceava va relua campionatul pe 30 ianuarie, în etapa a doua din tur, când va întâlni pe teren propriu echipa de pe locul patru, Potaissa Turda.La finalul returului, ultimele şase clasate vor intra în turneul play-out, unde nu vor mai conta punctele acumulate până atunci. Fiecare echipă va primi un punctaj în funcţie de poziția din clasament. După turul şi returul din play-out, ultimele două clasate vor retrograda direct, locurile 3 – 4 vor merge la turneul de baraj pentru menţinere, iar primele două vor rămâne direct în Liga Naţională.
Citește și:
- 19:33 - Cristian Chivu, desemnat antrenorul sezonului în Serie A după ce a câștigat eventul cu Inter Milano
- 14:31 - Final de eră la Manchester City. Pep Guardiola pleacă după 10 ani și 20 de trofee cucerite
- 12:40 - Surprize majore în lotul Angliei pentru Mondiale. Tuchel lasă în afară nume importante și mizează pe decizii neașteptate
- 10:50 - Gigi Becali, atac la Valeriu Iftime după declarațiile despre FCSB: „Întrebați-l înainte cât a băut”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News














