Social· 1 min citire

Un tren plin cu pasageri a lovit osii metalice puse pe șine de doi adolescenți. Locomotiva a fost avariată

5 dec. 2025, 17:33
Actualizat: 5 dec. 2025, 17:33

Un tren plin cu pasageri a lovit osii metalice puse pe șine de doi adolescenți. Locomotiva a fost avariată

Doi adolescenți de 16 și 17 ani au fost identificați de polițiști joi, la câteva zile după ce au amplasat două osii metalice pe calea ferată. Fiecare dintre acestea cântărea aproximativ 50 de kilograme.

La scurt timp după ce au lăsat obiectele pe șine, zona a fost traversată de un tren InterRegio care circula pe ruta București–Timișoara și avea la bord 30 de pasageri. Mecanicul nu a reușit să frâneze la timp, iar trenul a lovit obstacolele, ceea ce a dus la avarierea locomotivei.

Traficul feroviar a fost blocat mai bine de o oră până la sosirea echipelor de intervenție, care au degajat linia și au verificat zona.

Ancheta demarată de poliția transporturi a stabilit că osiile proveneau de la cărucioare folosite în lucrări de reabilitare a căii ferate. Cei doi tineri au declarat că au montat piesele pe șine „din amuzament”. Adolescenții sunt cercetați în stare de libertate pentru distrugere și semnalizare falsă.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News

Mai multe știri din Social