Turiști nepregătiți, accidente tot mai dese la munte. Salvamont: „Adidașii și ciorapii nu țin loc de echipament”

Turiști nepregătiți, accidente tot mai dese la munte
Accidentele la munte se înmulțesc în plin sezon de iarnă, pe fondul lipsei de pregătire și al echipamentului neadecvat folosit de mulți turiști. Salvamontiștii avertizează că entuziasmul, combinat cu neatenția și încălțămintea improprie, poate transforma o zi de relaxare într-o intervenție de urgență.
La Predeal a fost înregistrat primul incident grav al sezonului. O femeie care se afla pe sanie a leșinat după ce a fost lovită din spate de o altă sanie ce cobora cu viteză pe pârtia de săniuțe.
Victima a suferit traumatisme severe, fiind stabilizată de salvatorii montani și predată ulterior unui echipaj medical SMURD. Femeia era conștientă în momentul transportului la ambulanță.
Un alt accident s-a produs în Munții Baiului, în zona Bușteni. Un bărbat care se deplasa cu un ATV pe un drum forestier dificil a pierdut controlul vehiculului și s-a răsturnat, după ce s-a aventurat pe un traseu acoperit de zăpadă, în condiții periculoase.
Salvamontiștii atrag atenția că mulți turiști ajung pe pârtii sau trasee montane fără bocanci de iarnă sau echipament corespunzător. „Sunt oameni care vin încălțați cu adidași și spun că au două-trei perechi de ciorapi. Din păcate, asta nu înseamnă siguranță”, avertizează salvatorii.
Citește și:
- 10:59 - Marco Rubio ar putea veni la București în acest an - SURSE
- 10:45 - Incendiu violent pe o șosea din Giurgiu. O mașină a fost mistuită de flăcări
- 10:16 - Microbuz cu 16 pasageri, răsturnat în Giurgiu, pe DN5
- 08:31 - Zeci de drumuri, blocate din cauza viscolului. A fost emis cod galben, drumarii intervin de urgență - VIDEO
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News










