Social· 3 min citire

Colet pierdut, furat sau distrus? Ce trebuie să faci ca să nu rămâi fără bani și fără pachet

15 feb. 2026, 06:11
Actualizat: 15 feb. 2026, 06:11

Românii comandă online mai mult ca oricând, iar acest lucru se vede în cifrele uriașe raportate pentru anul 2024: peste 600 de milioane de colete și plicuri au circulat prin sistemul poștal, un record absolut.

Românii comandă online mai mult ca oricând, iar acest lucru se vede în cifrele uriașe raportate pentru anul 2024: peste 600 de milioane de colete și plicuri au circulat prin sistemul poștal, un record absolut. 

Odată cu acest flux masiv, a crescut și numărul situațiilor în care pachetele ajung deteriorate, dispar pe traseu sau sunt furate înainte de a ajunge la destinatar.

În fața acestor probleme, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a simțit nevoia să le reamintească utilizatorilor – fie ei persoane fizice sau companii – care sunt pașii corecți atunci când o trimitere poștală se pierde, este distrusă sau ajunge în stare necorespunzătoare.

Primul pas: contactarea firmei de curierat, nu a autorităților

ANCOM subliniază că, în cazul în care un colet este pierdut total sau parțial, deteriorat ori furat, primul demers nu este sesizarea instituțiilor statului, ci contactarea directă a firmei de curierat sau a Poștei Române.

Reclamația trebuie depusă în termen de șase luni de la data expedierii, iar furnizorul are obligația să ofere un răspuns în cel mult trei luni.

Dacă reclamația este considerată justificată, compania este obligată să despăgubească expeditorul sau destinatarul – în situația în care expeditorul renunță la acest drept.

Escrocheria cu coletul face ravagii în prag de sărbători. Cum ajung vecinii pioni în jocul escrocilor

Despăgubirile sunt calculate în funcție de tipul coletului: pentru trimiterile simple se acordă de cinci ori tariful serviciului, pentru cele cu valoare declarată se restituie suma declarată integral sau proporțional, iar pentru coletele cu ramburs se returnează valoarea rambursului. În toate cazurile, taxa de transport este restituită.

Al doilea pas: sesizarea ANCOM dacă firma nu răspunde

Dacă cele trei luni trec fără ca furnizorul să ofere un răspuns, utilizatorul poate înainta o plângere către ANCOM. Pentru ca sesizarea să fie luată în considerare, trebuie prezentată dovada că a fost depusă anterior reclamația prealabilă la firma de curierat.

Autoritatea atrage însă atenția că nu are competența de a obliga furnizorii să plătească despăgubiri, nu poate investiga modul în care s-a produs paguba și nu poate aplica sancțiuni doar pentru pierderea sau deteriorarea coletului. Rolul ANCOM este de a verifica dacă procedurile au fost respectate, nu de a stabili valoarea prejudiciului.

Ultimul pas: acțiunea în instanță

Dacă furnizorul refuză să își asume responsabilitatea sau nu achită despăgubirile, singura cale rămasă este acționarea în judecată a firmei de curierat. Cererea de chemare în judecată trebuie depusă în termen de un an de la data expedierii coletului, iar acest demers poate fi inițiat indiferent dacă a fost sau nu depusă o plângere la ANCOM.

„Curierul fantomă”, noua escrocherie care face victime în rândul românilor. Cum funcționează metoda care imită livrările reale

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News

Mai multe știri din Social