VREMEA 12 AUGUST. ROMÂNIA, SUB UN NOU VAL DE CANICULĂ

VREMEA 12 AUGUST. ROMÂNIA, SUB UN NOU VAL DE CANICULĂ
Maximele vor ajunge chiar și la 38 de grade
Astazi, vremea va fi călduroasă, iar în sudul Crișanei, în Banat și Oltenia, în cea mai mare parte a Munteniei și doar izolat în Transilvania și în Dobrogea continentală va fi caniculă și disconfort termic accentuat. Temperaturile maxime se vor încadra între 27 de grade în nordul Moldovei și în jurul a 38 de grade, izolat în sudul Banatului, în Oltenia și în sud-vestul Munteniei.
Cerul va fi mai mult senin, exceptând zona Carpaților Orientali, estul Carpaților Meridionali, sudul Moldovei, nord-estul Munteniei și nordul Dobrogei, unde după-amiaza și în primele ore ale nopții vor fi înnorări temporare și pe arii restrânse ploi slabe de scurtă durată. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări ziua, în Carpații Orientali și pe alocuri în sud-est.
In Bucuresti, vremea se va menține caniculară și disconfortul termic accentuat. Temperatura maximă va fi de 36...37 de grade,. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat.
La munte, vremea se va menține caldă. Cerul va fi mai mult senin, exceptând în orele amiezii și la începutul nopții zona Carpaților Orientali și estul Carpaților Meridionali, unde vor fi înnorări temporare și pe arii restrânse ploi slabe de scurtă durată. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări ziua, în Carpații Orientali.
La mare, vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineața și noaptea. Vântul va sufla slab și moderat, în ușoară intensificare după-amiaza. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 29 și 31 de grade. Temperatura apei mării va fi de 25...26 de grade.
Citește și:
- 10:44 - Motorina depășește 10 lei pe litru, Bolojan nu vrea tăieri: scumpirile în lanț aduc românii în pragul sărăciei. Scenariu îngrijorător: carburanți pe cartelă
- 09:21 - Accident grav pe E581, la limita județelor Galați și Vaslui: un autocar s-a răsturnat, 15 victime, dintre care una decedată
- 09:14 - Război Orientul Mijlociu. Trump anunță o posibilă retragere parțială a trupelor americane din Orientul Mijlociu, în timp ce războiul Israel-Iran escaladează - LIVE TEXT
- 07:39 - Război Orientul Mijlociu. Regiunea Golfului, sub presiune: atacuri aeriene în Dubai și Kuweit. Riscul unei crize energetice globale crește LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











