Un bărbat a căzut de la cinci metri înălțime, de pe o schelă

ambulanță
Un bărbat din comuna Vama a ajuns la spital după ce a căzut de la o înălțime de aproximativ cinci metri.
Acesta efectua lucrări de renovare la căminul cultural din satul Prisaca Dornei, comuna Vama. Bărbatul nu era angajat în domeniul construcțiilor. El s-a apucat de lucrări în urma unei înţelegeri avute cu o localnică de 69 ani, administratorul unei firme din Vama, care deţine în chirie o parte din cămin.Joi, în jurul orei 12.00, în timp ce vopsea faţada etajului clădirii, aflându-se pe o schelă improvizată, bărbatul a căzut de la o înălţime de aproximativ cinci metri, pe trotuarul din faţa căminului, suferind leziuni.La fața locului a fost solicitată prezența unei ambulanțe. Victima a fost transportată la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc. Polițiștii au fost sesizați în acest caz și au stabilit faptul că bărbatul se afla sub influența băuturilor alcoolice în momentul producerii accidentului. Mai mult, acesta nu purta niciun fel de echipament de protecție(cască).Polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la infracţiunea de vătămare corporală din culpă.
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











