Actualitate· 2 min citire

TÂNĂRUL DE 18 ANI CARE A ÎNJUNGHIAT MORTAL UN ELEV ÎNTR-O PENSIUNE DIN SUCEAVA, ARESTAT SUB ACUZAȚIA DE OMOR

TÂNĂRUL DE 18 ANI CARE A ÎNJUNGHIAT MORTAL UN ELEV ÎNTR-O PENSIUNE DIN SUCEAVA, ARESTAT SUB ACUZAȚIA DE OMOR

TÂNĂRUL DE 18 ANI CARE A ÎNJUNGHIAT MORTAL UN ELEV ÎNTR-O PENSIUNE DIN SUCEAVA, ARESTAT SUB ACUZAȚIA DE OMOR

Realitatea de Suceava
Scris de Realitatea de Suceava Publicat: 18 nov. 2024, 08:58

Tânărul de 18 ani care a înjunghiat mortal un adolescent de aceeași vârstă cu el, la un majorat organizat într-o pensiune din județul Suceava a fost arestat preventiv

Tânărul de 18 ani care a înjunghiat mortal un adolescent de aceeași vârstă cu el, la un majorat organizat într-o pensiune din județul Suceava a fost arestat preventiv, duminică după-amiază. El este acuzat de comiterea infracțiunii de omor. Băiatul înjunghiat era elev.

Tribunalul Suceava a emis, duminică după amiază, mandat de arestare preventivă pe numele tânărului de 18 ani care a înjunghiat mortal un băiat de vârsta sa, la o petrecere de majorat.

„Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava în dosarul nr. 366/135/P/2024 privind luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul Valasciuc Alexandru Andrei zis ”Mânuță”. Dispune arestarea preventivă pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 17.11.2024 și până la data de 16.12.2024 inclusiv a inculpatului Valasciuc Alexandru Andrei zis ”Mânuță”, în prezent reținut în Centrul de Reținere și Arestare preventivă din cadrul I.P.J. Botoșani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor”, este decizia Tribunalului Suceava.
 
Soluția nu este definitivă.
 
La ședința de judecată care a avut loc duminică tânărul a solicitat, prin intermediul avocatului, luarea  măsurii preventive a arestului la domiciliu, solicitarea sa fiind respinsă.
 
Agresorul este din localitatea Solca, iar tânărul agresat era elev la un liceu din Rădăuți iar familia sa este din Milișăuți, scriu jurnaliștii de la informatiata.ro. Cei doi s-au luat la ceartă în timpul unei petreceri de majorat, din cauza unor glume, iar agresorul a luat un cuțit de pe masă și l-a înfipt în pieptul celui cu care se certa, tânărul murind la spital.
 
Petrecerea avea loc într-o pensiune situată în apropierea orașului Siret. 
 
"Din primele verificări, s-a constatat că la pensiunea respectivă s-a organizat o petrecere privată la care au participat mai mulți tineri. La un moment dat, între doi tineri a avut loc un conflict spontan, unul dintre aceștia lovindu-l pe celălalt cu un obiect ascuțit-înțepător în zona toracică. Victima, un tânăr de 18 ani, a fost transportată la o unitate medicală, însă ulterior a decedat", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, Ionuț Epureanu.


Sursa: Realitatea de Suceava

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate