Sucevean prins cu parfumuri contrafăcute FOTO

sucevean parfumuri contrafăcute
Un bărbat din județul Suceava a fost prins de polițiștii de frontieră din cadrul PTF Petea transportând parfumuri contrafăcute. Bunurile, în valoare de 118.250 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
La Punctul de Trecere al Frontierei Petea, s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de control specifice, în noaptea de joi spre vineri, cetăţeanul român R.S., în vârstă de 40 de ani, domiciliat pe raza județului Suceava, care se afla la volanul unui microbuz înmatriculat în Suceava.
Acţionând în baza unei analize de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport. Astfel, în compartimentul marfă au fost descoperite patru cutii de carton care conțineau cantitatea totală de 473 parfumuri ce purtau însemnele a 36 de mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de "punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare".
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










