Șofer reținut după ce s-a urcat "mort de beat" la volan și a provocat un accident rutier

alcoolemie
Bărbatul de 34 de ani din Ostra avea o alcoolemie de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost încarcerat în arestul I.P.J. Suceava.
Accidentul a avut loc pe raza localității Ostra, sâmbătă noapte. În timp ce conducea autoturismul pe DC Ostra, în interiorul comunei, din cauza neadaptării vitezei la condiţii de trafic pe timp de noapte și a faptului că se afla sub influența băuturilor alcoolice, bărbatul a pierdut controlul asupra direcţiei de mers și a intrat în coliziune frontală cu autoturismul condus de o femeie de 33 de ani din aceeași localitate, care se afla staţionat în faţa unui imobil.În urma impactului, a rezultat rănirea uşoară a conducătoarei auto de 33 de ani, care a fost transportată la spitalul pentru acordarea de îngrijiri medicale.Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul femeii și de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 34 de ani, după care, la spital, li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de "vătămare corporală din culpă" și "conducere unui vehicul sub influența alcoolului". Șoferul a fost reținut pentru 24 de ore și încarcerat în arestul I.P.J. Suceava.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:06 - Volodimir Zelenski: ”Europa trebuie să fie prezentă la negocierile cu Rusia, dar nu ca mediator”
- 07:49 - Statele Unite au bombardat Iranul, după ce Teheranul a lansat rachete și drone spre bazele americane
- 07:47 - Moment inedit în turneul din Spania: Papa Leon a intrat în cabina piloților și a salutat escorta aeriană - VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News














