Sărbătoare 24 iunie. Zi importantă a ortodoxiei: cruce roșie în calendar

Este zi de mare sărbătoare pentru creștin-ortodocși. 

Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica) este sărbătorită de Biserică în ziua de 24 iunie.

„Nașterea cea minunată a Sfântului Ioan a fost înaintemergătoare Nașterii lui Hristos, cea minunată. Minunea se aștepta după minune; după maica cea stearpă, Maica cea pururea Fecioară; după nașterea cea minunată a Elisabetei, nașterea cea străină a Fecioarei, pentru că la amândouă Maicile, rânduiala nașterii covârșea rânduielile firii, Dumnezeu voind așa, Căruia toată firea îi este slujitoare ca unui Ziditor „. (Viețile Sfinților)

Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut din părinții înaintați în vârstă, preotul Zaharia și Elisabeta.

După ce Elisabeta a născut, vecinii, rudeniile și cunoscuții se bucurau împreună cu ea; căci Domnul a făcut milă cu dânsa, ridicând de la dânsa ocara nerodirii de copii. Astfel, s-au împlinit cuvintele Sfântului Arhanghel Gavriil, care a zis către Zaharia: ‘Femeia ta va naște fiu și mulți se vor bucura de nașterea lui!’.

Pentru că nu a crezut cuvintele Arhanghelului Gavriil, trimis de Dumnezeu să vestească nașterea unui fiu, preotul Zaharia a fost pedepsit prin neputința de a vorbi până la nașterea pruncului.

În ziua a opta de la nașterea Sfântului Ioan au venit preoții și prietenii în casa lui Zaharia, ca să taie pruncul împrejur și voiau să-i pună numele tatălui său, Zaharia; dar mama sa, Sfânta Elisabeta, povățuindu-se de Sfântul Duh, a numit pe prunc Ioan.

Cei ce voiau să taie împrejur pruncul, făceau însă semne tatălui, cum ar voi el să-l numească. Iar el, cerând o tăbliță, a scris: ‘Ioan să-i fie numele lui!’. Și îndată Zaharia a deschis gura și limba lui s-a dezlegat din amuțire și vorbind, binecuvânta pe Dumnezeu.

„Atunci toți s-au minunat de acele mari minuni: cum a născut așa îmbătrânită, cum maica și tatăl cel mut s-au unit la un nume, cu care să numească pe fiu și cum, după scrierea numelui, mutul îndată a grăit și, ce a scris cu mâna, aceea a grăit și cu limba. Deci, numele lui Ioan s-a făcut ca o cheie a gurilor părinților, deschizându-le spre lauda lui Dumnezeu. Astfel a cuprins frica pe toți cei ce viețuiau împrejur, pentru că toți cei ce auzeau acestea se minunau cu spaimă de acele preaslăvite minuni ale lui Dumnezeu și se povesteau cuvintele acestea în toată partea muntelui Iudeei, adică în hotarele Hebronului, în cetatea preoților, unde era casa lui Zaharia”. (Viețile Sfinților)

„Iar când S-a născut Domnul nostru Iisus Hristos în Betleemul Iudeei și au venit magii de la răsărit, întrebând de Împăratul cel de curând născut, atunci Irod, trimițând ostași în Betleem să ucidă pe toți pruncii de acolo, și-a adus aminte de Ioan, fiul lui Zaharia, de care auzise acele minuni, și a zis în sine: ‘Oare acela are să fie împăratul Iudeei?’ Și, gândindu-se să-l ucidă, a trimis într-adins ucigași la Hebron în casa lui Zaharia. Dar trimișii n-au găsit pe Sfântul Ioan, pentru că, începând din Betleem acea ucidere de prunci fără de Dumnezeu, s-a auzit în Hebron glas și strigare, că nu stăteau așa departe, și s-a știut pricina acelei strigări”. (Viețile Sfinților)

Sfânta Elisabeta a luat atunci pe pruncul Ioan și a fugit în pustiu; iar Sfântul Zaharia a rămas în Ierusalim, slujind după obicei în biserică, în rânduiala săptămânii sale, care se întâmplase în acea vreme.

Ucigașii trimiși de Irod au găsit pe Zaharia în biserică, și l-au întrebat unde l-a ascuns pe fiul său: „Să ni-l dai nouă, că așa a poruncit împăratul, iar dacă nu-l vei da, vei muri îndată!”. Sfântul Zaharia a răspuns: „Voi îmi veți ucide trupul, iar Domnul îmi va primi sufletul”. Atunci, după ordinul primit, întrebătorii l-au ucis între biserică și altar; iar sângele lui, care s-a vărsat pe marmură, s-a închegat și s-a făcut tare ca piatra, spre mărturia lui Irod și spre veșnica lui osândă.

Elisabeta, acoperindu-se de Dumnezeu împreună cu pruncul Ioan, petrecea în pustiu, în muntele ce se desfăcuse, la rugăciunea sa; pentru că, prin porunca dumnezeiască, li se făcuse acolo peșteră. Tot acolo curgea și un izvor de apă și crescuse înaintea peșterii un finic plin de roade.

După patruzeci de zile de la uciderea lui Zaharia, Sfânta Elisabeta a murit în peștera aceea. Iar Sfântul Ioan, rămânând singur, a fost hrănit de înger până la creșterea lui și păzit în pustietăți, până în ziua arătării sale către Israel.

Astfel păzea și acoperea pe Sfântul Ioan mâna Domnului, ca el să meargă înaintea feței Lui cu duhul și cu puterea lui Ilie, să-I gătească astfel cale, că venea să mântuiască neamul omenesc.

* „Sărbătoarea hramului Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava are loc, prin tradiție, la 24 iunie, având un profund caracter autohton ortodox. Miile de credincioși, în frumosul port național, aduc spice de grâu, flori de câmp, crengi de tei și de brad. Pelerinajul începe în dimineața zilei de 23 iunie, când Sfintele Moaște sunt scoase din biserică și depuse pe un baldachin în curtea mânăstirii. Credincioșii se închină cu evlavie, iar seara se face slujba privegherii, moaștele fiind vegheate toată noaptea.

Hramul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, alături de cel al Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, constituie unul din cele mai importante sărbători religioase ale românilor din ținutul Moldovei”. (doxologia.ro)

Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava era originar din Trapezunt, Asia Mică, și făcea comerț împreună cu tatăl său în cetățile de pe malul Mării Negre. Într-una dintre călătoriile spre Cetatea Albă, a avut o dispută cu un neguțător venețian care, din răzbunare, l-a mințit pe mai marele cetății că Ioan vrea să devină musulman.

În confruntarea cu acesta, tânărul creștin Ioan i-a spus că nu are motive să-și schimbe credința, ceea ce a declanșat furia eparhului mogol, care a poruncit ca Ioan să fie chinuit cumplit și omorât. După cumplite chinuri, Sfântului Ioan i-a fost tăiat capul în ziua de 2 iulie 1330.

În urma disputelor avute cu eparhul, creștinii din cetate au luat trupul lui Ioan și l-au dus în procesiune în biserica Cetății Albe și l-au depus acolo.

Vestea despre minunile care se săvârșeau la moaștele sale s-a răspândit în toată Moldova. Alexandru cel Bun (1400-1432) a reușit aducerea moaștelor Sfântului Ioan de la Cetatea Albă la Suceava, la 24 iunie 1402, și așezarea lor în biserica Mirăuților, atunci catedrală mitropolitană.

La puțin timp, racla a fost îmbrăcată în argint, iar pătimirea Sfântului Ioan redată în 12 scene sculptate pe raclă.

După mai multe peregrinări (în Polonia și la Viena), moaștelor Sfântului Ioan se află astăzi în biserica mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou din Suceava, care a redevenit ocrotitorul Moldovei, alături de Cuvioasa Parascheva.