Salariul minim nu va mai fi impozitat din 2022 - Ce conține programul pilot privind salarizarea

Salariul minim nu va mai fi impozitat din 2022 - Ce conține programul pilot privind salarizarea
Salariul minim nu va mai fi impozitat din 2022. Această măsură se va aplica în primă fază pentru două sectoare de activitate.
Salariul minim nu va mai fi impozitat din 2022. Această măsură se va aplica în primă fază pentru două sectoare de activitate.
Salariul minim pe economie nu va mai fi impozitat din 2022, potrivit ministrului Economiei, Claudiu Năsui. Acesta a precizat că este vorba despre un proiect pilot care se va aplica în doar două sectoare din economie.
Salariul minim pe economie este în prezent de 2.300 de lei, dar angajaţii primesc în mână, în urma reţinerii impozitului pe venit (10%) şi a contribuţiilor sociale (35%, din care 25% contribuţia la sistemul de pensii) aproximativ 1.400 de lei.
„Dacă depăşeşti salariul minim eşti impozitat numai pe diferenţă. Cineva a luat salariul minim plus un leu este impozitat doar pe un leu, nu este impozitat pe 2300 şi un leu. Am reuşit să includem această măsură pentru anul 2022, într-un sector pilot. Agricultură şi pentru sectorul HoReCa”, a declarat ministrul.
Citește și:
- 19:02 - Întrebat despre starea sa mintală, Trump răspunde ironic: „SUA au nevoie de mai mulți oameni ca mine”
- 18:26 - Bogdan Chirieac, reacție după retragerea licenței Realitatea Plus de către CNA: „Așa ceva nu este permis în democrație”
- 18:23 - Robert Turcescu, reacție după decizia CNA la adresa Realității PLUS: „Urmează partidele politice, mare atenție”
- 18:18 - Românii protestează pașnic, miercuri, în fața sediului CNA. Oamenii sunt revoltați de decizia de suspendare a licenței realitatea Plus
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











