Polițiștii suceveni au confiscat peste 3.500 de articole pirotehnice într-o singură zi

articole pirotehice confiscate
Peste 3.500 de articole pirotehnice au confiscat polițiștii suceveni într-o singură zi.
Astfel, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase Suceava, au surprins, sâmbătă, în flagrant în Complexul comercial Bazar din municipiul Suceava, un localnic de 46 de ani, în timp ce oferea spre vânzare, fără autorizaţie, 2.819 articole pirotehnice, cu instrucțiuni în limba engleză și română, din categoria pirotehnică I, II și III.Articolele pirotehnice în valoare de circa 500 lei şi o greutate de aproximativ zece kilomgrame au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de "operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept".Tot sâmbătă, o patrulă din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei, a identificat în zona Pieții agroalimentare din localitate, un localnic de 53 de ani, care avea într-un rucsac și urma să ofere spre vânzare, 746 bucăţi de petarde și artificii și 58 de pachete cu țigări, fără documente legale.Bunurile în valoare de 778 lei au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.Bărbatul s-a ales cu dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de "operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept" și "contrabandă".
Citește și:
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
- 14:57 - România sub zăpezi. Intervenții de urgență în 7 județe pentru salvarea persoanelor înzăpezite și refacerea rețelei electrice
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











