MANIFESTAŢIE LA BELGRAD DUPĂ CE PRĂBUŞIREA ACOPERIŞULUI UNEI GĂRI DIN NOVI SAD S-A SOLDAT CU 14 MORŢI
MANIFESTAŢIE LA BELGRAD DUPĂ CE PRĂBUŞIREA ACOPERIŞULUI UNEI GĂRI DIN NOVI SAD S-A SOLDAT CU 14 MORŢI
Protestatarii s-au adunat în faţa Ministerului Construcţiilor, Transporturilor şi Infrastructurii
Peste o mie de persoane s-au adunat duminică la Belgrad pentru a denunţa neglijenţa autorităţilor şi pentru a cere demisia ministrului sârb al construcţiilor, la două zile după moartea a 14 persoane în urma prăbuşirii unei părţi a acoperişului exterior al unei gări din Novi Sad (nordul Serbiei), relatează AFP şi Reuters.
După ce au mărşăluit pe străzile din centrul capitalei Serbiei, manifestanţii s-au adunat în faţa Ministerului Construcţiilor, Transporturilor şi Infrastructurii, unde au păstrat un minut de reculegere în memoria victimelor.
"Pentru că stăm cu toţii sub acoperişuri exterioare şi este o chestiune de timp până când ceva se va prăbuşi peste noi", a declarat protestatarul Pavle Jaksic pentru AFP.
"Trebuie să se producă schimbări. Există cineva care este responsabil pentru tot, iar persoana vinovată trebuie găsită şi alungată cât mai curând posibil", a cerut Natasa Simeunovic, în vârstă de 26 de ani, ridicând o mână pictată în roşu.
Manifestanţii, adunaţi la apelul asociaţiei studenţeşti "SviCe", au aruncat cu vopsea roşie în faţa ministerului, simbolizând, potrivit acestora, "mâinile roşii" ale guvernului ca urmare a neglijenţei şi a proastei gestionări a situaţiei.
Ei au cerut, de asemenea, demisia ministrului construcţiilor, transporturilor şi infrastructurii, Goran Vesic.
"Cerem demisia lui Goran Vesic", a spus Ivan Bjelic, unul dintre organizatorii demonstraţiei.
Biroul procurorului general din Novi Sad a declarat duminică într-un comunicat că ministrul a fost audiat sâmbătă alături de alte 25 de persoane.
"Au fost ridicate documente de la Ministerul Construcţiilor, Transporturilor şi Infrastructurii şi acestea vor fi predate experţilor pentru o analiză ulterioară. Interogatoriul a 14 persoane a fost dispus pentru astăzi", se arată în comunicat.
După trei ani de renovare parţială, o porţiune a gării din Novi Sad, al doilea oraş ca mărime din Serbia, a fost redeschisă în iulie. Dar unele porţiuni sunt încă în construcţie.
Cu toate acestea, compania căilor ferate sârbe a clarificat într-un comunicat că acoperişul exterior care s-a prăbuşit nu a făcut parte din renovările efectuate.
În Serbia a fost decretată sâmbătă zi de doliu naţional, în timp ce oraşul Novi Sad şi provincia Voivodina au anunţat trei zile de doliu.
AGERPRES
Citește și:
- 14:56 - 1. Hagi face pasul în spate la Farul: Popescu devine acționar majoritar. „Regele”, tot mai aproape de banca naționalei
- 14:04 - Țiriac și Bolojan: trafic de influență sau doar privilegii fiscale?
- 13:48 - Cristian Rizea prezintă la Rizea TV dovada de la Poliția din Monte Carlo că lichidul aruncat asupra sa a fost doar suc de roșii
- 11:39 - Primul oraș din țară care introduce radare fixe. Șoferii vor primi amenzile prin poștă
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











