Luni începe depunerea cererilor de înscriere la Bacalaureat

Luni începe depunerea cererilor de înscriere la Bacalaureat
Luni, 29 mai, ar fi prima zi de înscriere pentru examenul de BAC 2023. Ministerul Educației solicită școlilor, care au suficienți profesori la catedre, să anunțe elevii că se pot înscrie la Bacalaureat.
Luni, 29 mai, ar fi prima zi de înscriere pentru examenul de BAC 2023. Ministerul Educației solicită școlilor, care au suficienți profesori la catedre, să anunțe elevii că se pot înscrie la Bacalaureat.
”Conform Calendarului examenului de bacalaureat 2023, în perioada 29 mai – 7 iunie este programată înscrierea candidaţilor la prima sesiune de examen. Directorii unităţilor de învăţământ care pot asigura resursa umană necesară acestui tip de activitate vor comunica părinţilor şi elevilor toate aspectele necesare pentru realizarea înscrierii”, a transmis, vineri, Ministerul Educaţiei.
Ministerul a mai precizat că există o permanentă comunicare cu cu reprezentanţii inspectoratelor şcolare judeţene pentru evitarea situaţiilor care ar putea crea sincope în desfăşurarea activităţilor care vizează atât elevii, cât şi cadrele didactice, cu respectarea cadrului legal impus de contextul protestului personalului din învăţământul preuniversitar.
Greva din Educaţie a dus, până acum, la amânarea cu o săptămână a Evaluării Naţionale pentru clasa a VI-a, dar şi la decalarea înscrierilor în clasa pregătitoare.
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











