În două săptămâni, Garda Forestieră Suceava a aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de 160.000 lei FOTO

În două săptămâni, Garda Forestieră Suceava a aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de 160.000 lei FOTO
În ultimele două săptămâni, Garda Forestiră Suceava a efectuat 66 de controale regim silvic și materiale lemnoase
În ultimele două săptămâni, Garda Forestiră Suceava a efectuat 66 de controale regim silvic și materiale lemnoase, respectiv inspecţii de fond şi parţiale în fond forestier şi în vegetaţia de pe terenuri din afara fondului forestier, controale la exploatare în partizi autorizate, controale de circulaţie materiale lemnoase pe drumuri publice şi forestiere, controale la instalaţii de debitat materiale lemnoase, depozite de materiale lemnoase, verificări erori Wood Tracking, verificări zone critice din punctul de vedere al tăierilor fără drept de arbori.
Totodată s-au efectuat 18 verificări pentru acorduri de eliberare formulare documente cu regim special.În urma controalelor privind respectarea regimul silvic, atât pe drumul public, pe cuprinsul pădurii cât și la agenții economici care desfășoară activități cu specific forestier, au fost aplicate 24 sancțiuni contravenționale cu o valoare de 160.000 lei. De asemenea, s-au confiscat 2120 mc materiale lemnoase, după cum urmează: 308 mc lemn rotund lucru rășinoase, 1666 mc cherestea, 145 mc lemn de foc;"Pentru preîntâmpinarea delictelor silvice, Garda Forestieră Suceava, prin demersurile efectuate în perioada menționată, atât cu autoritățile publice locale cât și cu structurile silvice județene, a procedat la predarea suprafeței de 196,28 ha, fond forestier privat pentru care nu erau asigurate serviciile silvice - paza, către structurile silvice autorizate (ocoale silvice), acțiune care va continua și în perioada următoare", a transmis Garda Forestieră Suceava.În ultimele două săptămâni, Garda Forestieră Suceava, la nivel teritorial, a organizat verificări în baza Regulamentului european (E.U.) 995/2010, de stabilire a obligațiilor care revin operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn, astfel, pe lângă verificările desfășurate în baza legislației existente până la implementarea R.E. (EU) 995/2010, au fost desfășurate un număr de 34 verificări la operatorii, așa cum sunt definiți în cadrul legislației europene adoptate și de Statul Român, societăți comerciale care pun pentru prima dată, pe piața intracomunitară, lemn și produse din lemn. Garda Forestieră Suceava, va continua verificările pe acest domeniu."Facem mențiunea că angajații Gărzii Forestiere, în exercitarea atribuțiilor de control, au utilizat sistemul SUMAL, precum și componentele sale, pentru constatarea și probarea ilegalităților în domeniul silvic, acesta fiind de cele mai multe ori punctul de plecare în determinarea punctelor/zonelor critice privind tăierea ilegală de arbori, comercializarea cât și transportul materialelor lemnoase. Garda Forestieră Suceava în cooperare cu Inspectoratul Județean de Poliție Suceava, precum și cu Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava, va continua verificările în zonele critice atât pe cuprinsul pădurii cât și pe drumurile publice, atât pentru prevenirea cât și pentru combaterea tăierilor ilegale", au precizat reprezentanții Gărzii Forestiere Suceava.
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











