Cod galben de vânt pentru zona joasă a județului Suceava

Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică, o atenționare nowcasting de vânt pentru zona joasă a județului Suceava.
Atenționarea este valabilă de la ora 12.00 până la ora 17.00.Potrivit meteorologilor se vor semnala intensificări temporare ale vântului cu viteze de 55...65 km/h.De asemenea, Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo, pentru perioada 05 mai, ora 15.00 -08 mai, ora 09.00.În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse cu caracter torențial, frecvente descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15...25 l/mp și izolat 40...60 l/mp.Astfel de fenomene vor fi mai frecvente și mai intense în după-amiaza zilei de duminică și în noaptea de duminică spre luni în majoritatea regiunilor, iar în cursul zilelor de luni și marți îndeosebi în sudul, estul și centrul țării.Potrivit meteorologilor, vremea se va răci accentuat, luni în vestul și nordul țării, iar marți și în celelalte regiuni. La munte, începând din noaptea de luni spre marți, precipitațiile vor fi mixte, iar la altitudini de peste 1800 m va ninge și vântul va avea intensificări, cu rafale de 60 – 70 km/h, spulberând zăpada.
Citește și:
- 14:57 - România sub zăpezi. Intervenții de urgență în 7 județe pentru salvarea persoanelor înzăpezite și refacerea rețelei electrice
- 12:32 - Ciobanii din Sibiu se revoltă față de acordul Mercosur
- 11:49 - Circulația trenurilor, afectată de viscol. Oamenii sunt blocați în vagoane. Întârzieri de peste trei ore
- 10:46 - Piedone aruncă bomba despre controlul judiciar în dosarul de braconaj: „Un subofițer a făcut pseudo-procese verbale”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











