Ce pot face persoanele care nu au intrat încă în posesia cardurilor de energie - Anunțul Poștei Române

Ce pot face persoanele care nu au intrat încă în posesia cardurilor de energie - Anunțul Poștei Române
Persoanele care nu au intrat încă în posesia cardurilor de energie acordate de Guvern urmează să le primească până la sfârşitul lunii
Persoanele care nu au intrat încă în posesia cardurilor de energie acordate de Guvern urmează să le primească până la sfârşitul lunii, iar cele care le-au primit pot realiza plăţi pentru facturile la utilităţi, anunţă luni Compania Naţională Poşta Română (CNPR), relatează Agerpres.
„Compania Naţională Poşta Română oferă, de astăzi, posibilitatea celor care au intrat în posesia cardului de energie să realizeze plăţi pentru facturile la utilităţi. Cei care nu au intrat încă în posesia voucherelor acordate de Guvern persoanelor vulnerabile urmează să le primească până la sfârşitul lunii. Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a virat, în conturile Poştei Române, sumele de bani destinate persoanelor vulnerabile, astfel că, de astăzi, beneficiarii de sprijin pot utiliza ajutorul pentru plata facturilor la energie prin trei modalităţi: a) Direct la poştaş, la domiciliul beneficiarului, prin mandat poştal.
Dacă optează pentru plata la domiciliu, beneficiarii trebuie fie să ceară acest lucru direct poştaşului, fie să solicite prezenţa unui poştaş la domiciliul său, apelând Call Center-ul Poştei Române, la numărul de telefon 031.9966; b) Prin mandat poştal, la orice oficiu poştal din mediul urban sau la oficiul poştal în raza căruia îşi are domiciliul beneficiarul, în mediul rural; c) Online, prin intermediul aplicaţiei informatice pe care Poşta Română o pune la dispoziţia beneficiarilor”, se arată într-un comunicat al Poştei Române.
Solicitarea de plată online poate fi realizată accesând site-ul Poştei Române, www.posta-romana.ro, la secţiunea „Compensare energie”. Acolo, beneficiarul înregistrează cererea, fiind îndrumat pas cu pas pentru încărcarea documentelor. La final, primeşte pe e-mail o confirmare că solicitarea de plată a fost înregistrată, explică CNPR.
În cel mult 5 zile mai primeşte, tot pe e-mail, o altă confirmare că cererea sa a fost soluţionată. În cazul în care vreunul dintre documentele încărcate se dovedeşte a fi necorespunzător, beneficiarul este notificat în acest sens.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










