Alcoolemie uriașă pentru pentru motociclistul implicat în accidentul mortal din Obcini

ionut-ghivnici-alexandru-lucescu-accident-obcini
Medicii legiști au descoperit că motociclistul implicat în acccidentul mortal din Obcini avea o alcoolemie uriașă, 2,15 grame la mie în sânge.
Consumul excesiv de alcool pare să fie una cauza accidentului mortal produs săptămâna trecută în cartierul Obcini al municipiului Suceava. Două persoane au murit după ce motocicleta pe care se aflau a fost izbită de un autocar. Tânărul care conducea motocicleta, Alexandru Lucescu (foto centru), avea o alcoolemie de 2,15 grame la mie în sânge.Accidentul s-a produs luni, 3 septembrie, în intersecția semaforizată de la intrare în cartierul Obcini din municipiul Suceava. În jurul orei 3.20, o motocicletă care circula cu viteză dinspre spital a fost lovită de un autocar care intrase în intersecție pentru a vira stânga spre Calea Obcinilor.Autobuzul a trecut efectiv peste motocicletă. Cele două persoane de pe motocicletă au rămas prins sub autocar, în zona roților din spate. Cele două persoane aveau leziuni incompatibile cu viața, iar salvatorii au pronunțat decesul.În autocar se aflau 67 de persoane, dintre care 20 de copii. Toți călătorii au naționalitate ucraineană. Persoanele din autocar nu au avut nevoie de asistență medicală.Motocicleta era condusă de Alexandru Lucescu, de 29 de ani, din Ipotești. Pasager era Ionuț Ghivnici (foto stânga), de 17 ani, din Tișăuți.Momentul impactului a fost suprins de o cameră de supraveghere.[embed]https://www.youtube.com/watch?v=9ibHEK7TcRw[/embed]
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:48 - Directorul APIA Suceava în arest pentru 30 de zile
- 19:35 - Ministrul Sănătății, după moartea la școală a adolescentului din Bacău: „Nu apăr pe nimeni. Posibile greșeli, dacă s-a greșit vor fi sancțiuni”
- 18:47 - Scandal uriaș la AJVPS Vâlcea. Acuzații de abuzuri, intimidări, braconaj, sclavagism și afaceri cu hrana animalelor - DOCUMENTE
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News














