A fost înregistrat al optulea deces al unui pacient infectat cu noul coronavirus

A fost înregistrat al optulea deces al unui pacient infectat cu noul coronavirus
În această dimineață, a fost înregistrat al optulea deces al unui pacient infectat cu noul coronavirus
În această dimineață, a fost înregistrat al optulea deces al unui pacient infectat cu noul coronavirus. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 70 ani, internat la Spitalul Clinic de Boli Infectioase Craiova, confirmat pozitiv în data de 19.03.2020.
Pacientul a sosit pe data de 07.03.2020 din Italia împreună cu fiica sa, care se află în acest moment în autoizolare. Pacientul a fost internat pe data de 19.03.2020 la SCBI Craiova, cu insuficiență respiratorie, fiind internat pe sectia ATI a spitalului.
Acesta suferea de boli preexistente pentru care urma tratament cu insulină. De asemenea, pacientul avea obezitate grad II.
Îngrijorător este că o parte dintre cazuri ridică mai multe semne de întrebare. Unul dintre pacienții decedați a murit înainte să se afle că este infectat. Grav este și faptul că s-a dublat numărul de noi cazuri de pacienți. 143 de persoane depistate cu COVID-19 într-o singură zi, iar totalul a ajuns la 576 de cazuri.
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











