La Spitalul Județean Suceava se va construi un nou corp de clădire pentru Secția de Oncologie. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.
Acesta a precizat că a fost deja elaborat studiul de fezabilitate pentru ridicarea noii clădiri.
Secția de Oncologie va avea minimum 50 de paturi iar fiecare salon va avea grup sanitar. Clădirea, parter plus trei nivele, va fi ridicată în curtea Spitalului Vechi, perpendicular cu șoseaua principală.
În cadrul acestei secții va funcționa și un compartiment de îngrijiri paleative cu zece paturi. Secția de Oncologie va avea și un ambulatoriu modern, care va putea primi anual circa 20.000 de bolnavi cu probleme oncologice. De asemenea, vor fi amenajate o recepție, o sală de triaj, sălă de așteptare de 50 de locuri, dar și cabinet psihologic.
Președintele Consiliului Județean Suceava a anunțat că la ultimul etaj al noii clădiri vor fi garsoniere care vor deservi pacienții neinternați și care vin din teritoriu prentru investigații și tratament și au nevoie de cazare.
Suceava va avea un mini-institut oncologic din moment ce vor exista un compartiment de radioterapie, săli de operație cu specific oncologic și alte dotări care urmează să fie făcute. Investiția s-ar putea ridica la peste trei milioane de euro iar lucrările vor demara în primăvara anului viitor.