Un cadru universitar sucevean a fost recompensat cu unul dintre cele două premii ale Asociației de Literatură Generală și Comparată din România.

Colocviul internațional „Modelul  francez în cultura română – asimilare/disimilare” a avut loc recent la București. Evenimentul a fost organizat de Asociația de Literatură Generală și Comparată din România.

Invitata de onoare a fost Societatea Franceză de Literatură Generală și Comparată. Au participt universitari din Toulouse, Paris-Nanterre și de la prestigioasa EHESS (Școala de Înalte Studii în Științe Sociale) din Paris. Universitatea suceveană  a fost reprezentată de prof. univ. dr. Muguraș Constantinescu și de asistent  univ. dr. Gina Puică, cu  interesante lucrări despre biculturalitate, bilingvism și forme specifice de autotraducere.

Anul acesta, unul din cele două premii pentru literatură comparată a revenit profesoarei Muguraș Constantinescu, pentru cartea publicată în 2017 la Bruxelles, editura Peter Lang , intitulată „La traduction sous la loupe – lectures critiques de textes traduits”.

Președintele juriului și, totodată, al ALGCR,  profesor univ. dr. Mircea  Martin, membru corespondent al Academiei Române, a subliniat importanța comparatisticii,  în strânsă legatură cu teoria literară și istoria literaturii. De altfel, colecția Nouvelle poetique comparatiste, în care a apărut volumul premiat, subliniază elocvent acest lucru.

Prof.univ.dr. Muguraș Constantinescu și-a exprimat satisfacția de a fi găsit un loc  adecvat traductologiei în  cercetarea comparatistică prin istoria și critica traducerii pe care o practică de câteva decenii, ca redactor șef al revistei Atelier de traduction și ca îndrumător a numeroase teze de doctorat în acest domeniu.

Vara lui 2018 se dovedește a fi una fructuoasă pentru universitara  de la USV, dat fiind că, la începutul lunii august, prof.univ.dr. Muguraș Constantinescu urmează să prezinte cursul inaugural despre istoria traducerilor la Universitatea Federală Santa Catarina, din Florianopolis, Brazilia.

Articolul precedentA trecut un an de la moartea polițistului Sorin Vezeteu. Membrii familiei și zeci de polițiști l-au comemorat VIDEO
Articolul următorDoar 1.932 de candidați pe cele 3.140 de locuri oferite la admiterea la USV