Luni seară a avut loc Gala Asociației Municipiilor din România, la hotelul Marriott din București, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Imagine

Municipiul Suceava a câștigat titlul „Excelență în Transport public şi mobilitate”. Premiul i-a fost înmânat primarului Sucevei, Ion Lungu. Primăria Suceava a depus pentru acest eveniment trei aplicații:Transport public şi mobilitate, Protecția mediului şi gestionarea eficientă a deșeurilor și Promovare culturală, turistică şi sportivă.

Municipiul Suceava a fost nominalizat la categoriile „Excelență în Transport public şi mobilitate” şi „Excelență în Protecția mediului şi gestionarea eficientă a deșeurilor” și a obținut titlul de de „Excelență în Transport public şi mobilitate”.

Imagine

Astfel, municipalitatea suceveană a câștigat un premiu de excelență pentru al treilea an consecutiv și anume 2017- Excelență în educație și 2018- Excelență în eficiență energetică și iluminat public.
“Premiile sunt în primul rând meritul sucevenilor care ne sprijină în implementarea acestor proiecte şi al angajaților din Primăria Suceava, cărora le mulțumesc pe această cale. Felicitări AMR pentru organizarea Galei şi a momentelor artistice deosebite!”, a precizat primarul Ion Lungu.

Articolul precedentJaf la o farmacie din centrul municipiului Suceava, sub amenințarea cuțitului VIDEO
Articolul următorPrognoza meteo pentru următoarele două săptămâni