Actualitate· 1 min citire

Medicul Alexandru Calancea, noul șef al Secției Cardiologie de la Spitalul Județean

doctor-alexandru-calancea

doctor-alexandru-calancea

Scris de Zara Dinu Publicat: 3 apr. 2019, 10:35

Medicul Alexandru Calancea a preluat începând de la 1 aprilie conducerea Secției de Cardiologie de la Spitalul Județean Suceava.

Secția Cardiologie a Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava are un nou medic-șef. Este vorba despre doctorul Alexandru Calancea, cel care a preluat funcția începâd de luni, 1 aprilie. Alexandru Calancea are 38 de ani și este medic specialist în cardiologie.

Absolvent al Colegiului Militar Liceal „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, Alexandru Calancea a studiat medicina generală la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași. A absolvit în 2007 și după un rezidențiat în medicină internă a urmat cel în cardiologie, ambele la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Spiridon” Iași. Diploma de medic specialist în cardiologie a obținut-o în iulie 2016.

La spitalul din Suceava lucrează din octombrie 2015. Tot în 2015 a urmat un curs de formare continuă în domeniul cardiologiei pediatrice, iar de anul trecut a fost admis la rezidențiat în specialitatea cardiologie pediatrică, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș.

Până luni, funcția de medic-șef al Secției de Cardiologie a fost deținută de medicul Titel Cojocaru.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate