Incendiu de proporții la o gospodărie din satul Măneuți, comuna Frătăuții Vechi, la primele ore ale zilei de vineri. O bucătărie de vară și mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări.

 

 

 

 

 

Militarii Detașamentului de Pompieri Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Frătăuții Vechi și Frătăuții Noi, au intervenit cu șase autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea incendiul.

În momentul în care pompierii au ajuns la fața locului, incendiul se manifesta la anexele gospodărești, existând pericolul de propagare la casa de locuit și la proprietatea învecinată.

 

 

 

 

 

Incendiul a fost lichidat după mai bine de cinci ore și au  ars acoperișul bucătăriei de vară și al magaziei de lemne pe 40 mp, precum  și construcție corp comun, compusă din adăpostul de  animale și depozitul de furaje, pe aproximativ 80 mp. S-au degradat pereții și tavanele anexelor, bunuri gospodărești și 20 mp de lambriu(din PVC) de la casa de locuit.

 

 

 

 

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un conductor electric defect.

Articolul precedentȘoferii celor două tiruri pline cu un milion de pachete cu țigări au fost arestați preventiv FOTO
Articolul următorO femeie a fost găsită moartă în zăpadă, în localitatea Bilca