Un grav accident rutier a avut loc luni seară pe raza localității Horodnic de Jos. Un autoturism a ieșit în afara părții carosabile. În urma accidentului o persoană a rămas încarcerată.

Imagine

La fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ.

Imagine

Victima a fost extrasă de către pompieri dintre fiarele mașinii, fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 35 ani. Din nefericire cadrele medicacale nu au mai putut face nimic pentru tânăr, fiind declarat decesul.

Potrivit polițiștilor, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2H în afara localității Horodnic de Jos, pe fondul neadaptării vitezei, bărbatul de 35 de ani din comuna Vicovu de Jos a pierdut controlul asupra direcției de mers  și a intrat în coliziune cu un copac de pe marginea drumului.

„În cauză s-a întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de polițiști pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii incidentului”, a precizat Ionuț Epureanu, purtător de cuvânt IPJ Suceava.

Articolul precedentAnchete în cazul fetiței nevăzătoare care a murit după ce a căzut pe scările școlii
Articolul următorCercetător USV – laureat al Academiei Române