O fetiță în vârstă de 8 ani din județul Suceava a murit luni dimineață, după ce cu o zi înainte a fost victima unui accident.

Aceasta era nevăzătoare și învăța în clasa pregătitoare la Liceul Special “Moldova” din orașul Târgu Frumos, județul Iași.

Duminică, copila a căzut pe scări, de la etajul doi și a fost grav rănită. Aceasta fost transportată la Spitalul de Pediatrie „Sfânta Maria” Iași, iar apoi a fost transferată la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, unde medicii au operat-o de urgență. Din nefericire, fetița a decedat luni dimineață.

Potrivit realitateadeiași.net, inspectorul General Adjunct din cadrul ISJ Iaşi Bogdan Gabriel Bârzoi a declarat că în acest caz au fost deschise două anchete disciplinare.

“ISJ a fost anunţat aseară de nefericitul eveniment. Tragedia putea fi evitată dacă personalul auxiliar ar fi reuşit să asigure supravegherea şcolii. ISJ a fost prezent de dimineaţă la liceu şi a deschis două anchete disciplinare. Una cu privire la atribuţiile personalului din cămin, iar cea de-a doua la conducerea şcolii şi atribuţiile acesteia. Sancţiunile pot ajunge până la desfacerea contractului de muncă. Din informaţiile noastre, organele de anchetă desfăşoară propria lor ancheta. Este vorba de răspunderea penală”, a precizat Bogdan Gabriel Bârzoi.

Totodată, polițiștii ieșeni au deschis în cauză dosar penal pentru ucidere din culpă. Trupul neînsuflețit al fetiței a fost transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului.

Fetița este originară din localitatea suceveană Cornu Luncii. Aceasta era cazată la liceul din Târgu Frumos împreună cu alți doi frați.

Articolul precedentAccident rutier cu o victimă după ce două autoturisme au intrat în coliziune FOTO
Articolul următorHorodnic de Jos. Un bărbat de 35 de ani și-a pierdut viața într-un accident rutier