Reprezentantul SC Telescaun Vatra Dornei, Paul Boncheș, face precizări cu privire la incidentul petrecut în prima zi de Paști la Telescaun Vatra Dornei:
 
„Duminică, 24 aprilie, în jurul orei 15:20, Telescaunul s-a oprit, iar la încercarea de repornire am observat că NU există blocaj, ceea ce a însemnat că este vorba despre ceva mai grav. La scurt timp, am primit un telefon din partea numitului Sergiu Rusu, care m-a anunțat că a făcut o mare prostie: a intrat cu mașina de teren personală într-un scaun al Telescaunului, în zona intermediara, acolo unde acesta circulă la o înălțime mică de sol. Zona respectivă este proprietate privată și este semnalizată cu indicatoare privind accesul interzis, ceea ce înseamnă că nu putem vorbi despre o vină comună, ci, exclusiv, individuală!
Am fost, astfel, nevoiți, după constatarea echipei tehnice a Telescaunului că remedierea avariei necesită câteva ore de muncă, să urmăm procedurile ce se impuneau.
A fost anunțată ISCIR Iași, s-a sunat la 112, am anunțat instituțiile de salvare cu care colaborăm în astfel de situații, timp în care lucrătorii TELESCAUN VATRA DORNEI au fost în permanență în dialog cu turiștii blocați, care au fost și martorii momentului în care mașina a lovit instalația și cărora le mulțumesc pentru înțelegerea de care au dat dovadă. De asemenea, aceștia au primit contravaloarea biletului înapoi, iar din discuțiile avute se pare că nu vor fi plângeri depuse din partea lor.
La începutul acțiunii de coborâre a turiștilor au avut prioritate un minor și o persoană diabetică, de aceeași atenție sporită beneficiind toate persoanele blocate.
Urmează, din nou, un raport din partea celor de la ISCIR Iași, însă motivul problemei este clar, evident.
Regretăm incidentul, care a venit la o scurtă perioadă de cel anterior, însă în ambele cazuri problema nu a ținut de calitatea instalației sau de lipsa reviziilor, de aceea facem apel la mai multă responsabilitate colectivă și aducem mulțumiri colegilor de la ISU, Jandarmeria Montană, Salvamont Suceava și Salvamont Vatra Dornei pentru celeritatea cu care au acționat.
Sperăm să fie ultimele incidente de acest fel și ne cerem scuze tuturor turiștilor care au trecut prin această situație neplăcută”, a transmis Paul Boncheș, administrator SC Telescaun Vatra Dornei.
 

Reamintim ca,în prima zi de Paști, aproape 50 de persoane, printre care și copii au rămas blocate minute în șir la înălțime, până când salvatorii au reușit să-i coboare, în siguranță. 

 
 
 

La fața locului au sosit mai multe echipaje formate din pompieri, salvamontiști și jandarmi montani, dar și două ambulanțe. Intervenția nu a fost grea, dar a durat câteva ore.

 

Salvamont Vatra Dornei a anunțat că toate persoanele au fost coborâte în siguranță.

 

Și asta pentru că traseul telescaunului se întinde pe o distanță de 3 kilometri.

În urmă cu două săptămâni, alți nouă turiști, printre care și un copil, au rămas blocați într-un telescaun care s-a defectat. 

 

Sursa: Realitatea de Suceava

Articolul precedentAvertisment al Asociației Pro Consumatori: 12 lingurițe de zahăr într-un iepuraș de ciocolată și dulciuri cu hidroxid de sodiu (soda caustică)!
Articolul următorPrimul caz de hepatită acută la copii, de origine necunoscută, confirmat în România – Boala, răspândită în 12 țări