Un deputat a fost agresat de un polițist local în sediul Primăriei Rădăuți. Este vorba despre deputatul USR Adrian Claudiu Prisnel. Acesta a postat, luni seară, pe pagina sa de Facebook, un filmuleț în care se vede modul în care a reacționat polițistul local. În momentul agresiunii deputatul participa la campania “Fără penali” în județul Suceava.
„Inspirat de violența jandarmeriei din 10 august, un polițist local din Rădăuți a agresat echipa farapenali. Am încheiat strângerea de semnături farapenali de la Suceava în secția de Poliție din Rădăuți cu o plângere penală împotriva polițistului local care ne-a agresat fizic și verbal. Tocmai făcusem poza de dinainte de plecare în fața Primăriei din Rădăuți când un polițist local a ieșit din clădire și ne-a cerut autorizație să strângem semnături. I-am explicat că nu avem nevoie. Mi-a cerut să mă legitimez. Am scos legitimația de parlamentar. Mi-a smuls-o din mână și a plecat cu ea în Primărie. L-am urmat împreună cu colegii mei cu intenția de a o recupera. Polițistul local a devenit foarte agresiv, ne-a împins afară spunând ca e domeniul primăriei, că programul s-a terminat la 16.00. Ne-a amenințat, mi-a rupt legitimația, mi-a spus ca mă lovește. I-am spus tot timpul că e ultraj. El a refuzat să se legitimeze, a făcut-o doar după ce a sosit poliția pe care am chemat-o prin 112”, a precizat deputatul.
Adrian Claudiu Prisnel a făcut plângere penală împotriva polițistului local.
Totul s-a întâmplat în Primăria Rădăuți condusă de primarul PSD Nistor Tătar.