Un bebeluș de două luni a ajuns la spital după ce mama i-a dat să bea motorină în loc de ceai

UPU Spitalul Județean Suceava
Un băiețel în vârstă de două luni, din comuna Cornu Luncii, a fost internat la spital după ce mama acestuia i-a făcut ceaiul cu motorină în loc de apă.
Incidentul s-a petrecut sâmbătă seară, când femeia se afla împreună cu soțul său la domiciliu și făceau pregătiri pentru cumătria ce urma să aibă loc duminică. Femeia a folosit la curățenie motorină, iar după ce a terminat treburile, sticla în care era depozitată motorina a așezat-o lângă un recipient identic, dar cu apă plată .La un moment dat, copilul a inceput să plângă din cauza colicilor, iar mama acestuia a luat sticla în care se afla motorina, crezând că este apă, a turnat într-o sticluță, după care a pus un plic de ceai. După ce bebelușul a băut o gură lichidul respectiv a început să plângă din nou, moment în care mama și-a dat seama că a pus motorină în loc de apă.Imediat, părinții l-au transportat cu mașina pe copilaș la Spitalul Județean Suceava. Cadrele medicale au decis internarea bebelușului în unitatea spitalicească.Polițiștii fac cercetări în acest caz.
Citește și:
- 20:07 - Cădere de la înălțime pe un șantier din Rădăuți. Muncitor cu fracturi grave
- 19:29 - Estonia, singurul aliat NATO dispus să îl ajute pe Trump în Strâmtoarea Ormuz
- 18:57 - Internauții îl fac praf pe Sebastian Ghiță: fugarul a devenit viral după ce i-au compus o melodie ironică
- 18:38 - Donald Trump: „Niciodată nu am avut nevoie de ajutorul NATO în războiul împotriva Iranului”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











