Un bărbat de 65 de ani, din comuna Horodnic de Sus, a fost găsit mort în albia unui pârâu. Trupul neinsuflețit al acestuia a fost descoperit chiar de nepoata sa. Sâmbătă după-amiază, în timp ce femeia îl căuta pe unchiul său, dispărut din data de 19 septembrie, a observat o persoană care se afla cu fața în jos în albia pârâului Pozen, pe raza comunei Horodnic de Sus. Aceasta a sunat imediat la 112. La fața locului a ajuns un echipaj al ambulanței dar și un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Rădăuți, care a scos bărbatul din apă. În urma examinării sumare a cadavrului nu au fost identificate urme de violență, neexistând suspiciuni cu privire la cauza decesului. Bărbatul era cunoscut cu afecțiuni psihice, acesta nu își urma tratamentul prescris, fiind și consumator de băuturi alcoolice. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost transportat la morga Spitalului Municipal Rădăuți în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.

Articolul precedentFOTO Reguli rutiere predate copiilor în parcările magazinelor din Suceava
Articolul următorVIDEO Golazo în Liga a III-a! Execuție „Folha Seca” superbă de la 25 de metri, la Suceava