O mașină s-a răsturnat în afara părții carosabile pe raza localității sucevene Plopeni, marți după-amiază.

În urma accidentului au fost rănite patru persoane, doi adulți și doi copii.

La fața locului a intervenit modulul SMURD al Detașamentului de Pompieri Suceava, cu o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD TIM și o ambulanță SMURD B2.

Cei patru răniți au fost transportați la Spitalul Județean Suceava.

Polițiștii fac cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a petrecut accidentul.

 

Articolul precedentTânără de 17 ani din Vatra Dornei, dată dispărută de familie
Articolul următorPeste 8.000 de persoane au participat la evenimentul „Simfonii de Toamnă”