sursă foto Salvamont Vatra Dornei

Salvamontiștii dorneni au acționat miercuri pentru înlăturarea arborilor căzuți pe traseul ce face legătura între satul Rusca și Cabana Giumalău.

Acțiunea a durat aproximativ cinci ore și au fost înlăturați peste 40 de arbori.

Potrivit salvamontiștilor, acest traseu este unul din cele mai populare și utilizate pentru a se ajunge la cabana Giumalău sau la vârful Giumalău, în condiții optime de siguranță și confort. Traseul are ca punct de plecare satul Rusca din comuna Dorna Arini și urmărește drumul forestier de-a lungul pârâului Rusca.

sursă foto Salvamont Vatra Dornei

“Acest traseu se parcurge săptămânal de către patrulele salvamont, pentru a fi menținut deschis iar poteca să poată fi urmărită ușor de turiști.
În această iarnă, la cote de peste 900 de metri, brazii sunt încărcați cu o mantie foarte groasă de zăpadă. Problemele apar odată cu intensificarea vântului. În ultimele două săptămâni, salvamontiștii au mai procedat la înlăturarea arborilor căzuți pe acest traseu”, au precizat reprezentanții Salvamont Vatra Dornei.
In ultimul weekend, un grup de turiști din Târgu Mureș au întâmpinat probleme serioase la înaintare din cauza unor noi arbori căzuți.

 

 

Salvamontiștii atenționează turiștii că traseele din Țara Dornelor potecile și drumurile forestiere pot fi afectate de arbori doborâți de vânt. Pentru evitarea unor situații neplăcute, aceștia vă recomandă:
– Informați-vă din timp de la serviciile Salvamont asupra stării traseului pe care doriți să-l parcurgeți;
– Înaintarea pe drum sau potecă să nu se facă în grup compact, ci cu distanțe de minim 4-5 metri între membrii grupului;
– Alegeți locurile de odihnă sau popas în zone largi, cu arbori care nu prezintă pericol de rupere sau prăbușire;
– Evitați intrarea în zone cu arbori încărcați cu zăpadă în exces atunci când vântul bate cu putere.

Articolul precedentElevii nu vor merge la școală vineri, 25 ianuarie, din cauza gripei
Articolul următorUn tir scăpat de sub control a făcut prăpăd la intrare în municipiul Câmpulung Moldovenesc FOTO