Prăpăd făcut de șoferul unui tir care s-a urcat băut la volan. Accidentul a avut loc pe strada Calea Bucovinei, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, miercuri după-amiază.

Un bărbat de 55 de ani, din municipiul București, într-o curbă deosebit de periculoasă, semnalizată corespunzător prin indicatoare rutiere, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu un parapet metalic, respectiv cu un gard din metal pe care l-a rupt şi l-a proiectat în autoturismul marca Audi, care era parcat regulamentar în afara părţii carosabile, avariindu-l.
Ulterior, ansamblul de vehicule a părăsit partea carosabilă intrând în coliziune cu o terasă, pe care a avariat-o.
În urma producerii accidentului nu au rezultat victime omeneşti, ci doar pagube materiale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,29 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta s-a ales cu dosar penal.