Toți angajații Spitalului Județean premiați cu câte un salariu minim pentru medalia oferită de președintele Klaus Iohannis

Toți cei 1308 angajați Spitalului Județean Suceava vor fi recompensați cu câte un salariu minim pe economie pentru distincția oferită de președintele Klaus Iohannis.

Președintele României, Klaus Iohannis, a decorat Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava cu ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler. Distincția a fost conferită marți, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Cotroceni.

Distincția a fost înmânată managerului Vasile Râmbu, iar din delegație au mai făcut parte președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, și directorul medical Mircea Macovei, fostul director medical Doinea Ganea Motan, directorul economic Paraschiva Maruseac și directorul de îngrijiri Doina Chirap.

Medalia a fost conferită cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii, „în semn de apreciere pentru importanta activitate de asistenţă medicală, precum şi pentru rezultatele obţinute în perfecţionarea actului medical”.

Managerul Vasile Râmbu a anunțat că toți cei 1308 angajații spitalului vor fi recompensați pentru această distincție cu câte un salariu minim pe economie.

Articolul precedentSuceveanul care a construit primul metru de autostradă din Moldova are un nou proiect
Articolul următorPeste cinci mii de cărți donate copiilor din județul Suceava